E noapte. Afară e frig și plouă. Din când în când aud fie câte-o ambulanță, fie câte-un vers în surdină [...sometimes I can't believe...], în rest numai respirația ei pe umărul meu stâng, înclinat spre a o săruta.
Dintr-un colț o lumânare înalță umbra siluetei noastre pe peretele din dreapta.
Pielea-i emană citrice, piper și trandafiri...fiorii ce adesea imi schimbau trilogia minții...buzele ei, răspunsul la întrebarea nerostită...apa ce picură pe balustrada balconului.
Pătura ce ne învelește ascunde gemete cu jumătate de gură spuse.
O iubesc și ea știa asta, deaia mi se oferea toată.
Știe că mâine n-am să mai fiu acolo, așa că-mi strânge mâna până o doare.
Ne-am închis ochii, și-n sărutul ăla timpul a uitat de noi.
Intențiile mele
To die. To sleep. No more...
Tot ceea ce nu înțeleg mă ucide.
Este un mort care continuă
Să ceară lămuriri,
Și să nu le primească, și să insiste,
Pentru că nici în lumea cealaltă
Nu se poate trăi fără să înțelegi.
Deci mori și acolo și astfel te naști,
Mereu și mereu,
Ca să poți înțelege
Ceea ce e de neînțeles...
Credinţă
Ce-aş putea să-mi doresc, dacă oricum tu hotărăşti ce pot să-mi doresc?
Ce rost are să vreau, ce rost are să încerc, de ce să gândesc?
Ce-aş putea să-ţi cer, dacă oricum tu ştii ce-aş vrea să-ţi cer?
Sunt ca-ntr-un film în care replicile au fost de mult scrise şi urmează să fie rostite negreşit în exact ordinea aleasă de regizor.
Eu sunt pentru că tu ai spus să fiu.
Joc de-a voinţa în care vrei să vreau.
Adormi puţin. Uită de mine pentru o clipă, să pot gândi ceva ce nu ţi-a trecut dinainte prin cap.
Adormi şi lasă-mă să-mi scriu singur măcar un crâmpei din viaţă.
Să dorm...un somn neprogramat.
Nu te-ai săturat să ştii totul dinainte?
Uite...acum scriu o tâmpenie pe care tu o ştii de mult pe de rost.
Claritate
S-a ridicat ceața.
A ieșit soarele și lumina mi-a invadat ochii și încăperile din spatele lor.
S-a pus praful pe toate, iar întunericul devenise insuportabil.
Gata cu bâjbâiala. Gata cu alergatul după umbre și lovitul cu genunchii de colțul scaunelor.
Acum, după mult timp, a renăscut în mine un sentiment deopotrivă bizar și firesc: libertatea.
Libertatea de a mă iubi pe mine pentru mine și pe tine pentru tine.
S-a ridicat ceața.
Iar în lumina asta, mi-este mai drag ca niciodată aerul pe care-l respir și apa pe care-o beau.
Secunda n-a fost vreodată mai lungă, iarba mai verde sau cerul mai albastru.
Și pentru că pot să-mi aleg orice, n-am să mă mulțumesc cu ceva mai puțin decât acei ochi albaștri din livada cu meri, când cerul, iarba și secunda existau doar pentru noi doi.
Freedom
Even though I can't see the sky...I know I can fly.
Even though I can't see the sun...it still warms my face.
Even though I'm miserable...I can smile all I want to.
Even though I miss you...I don't care if you're fine.
Even though I love you...you'll never be mine.
Ignorance is bliss.
240120111902
Let everything that's been planned come true. Let them believe. And let them have a laugh at their passions. Because what they call passion actually is not some emotional energy, but just the friction between their souls and the outside world. And most important, let them believe in themselves. Let them be helpless like children, because weakness is a great thing, and strength is nothing.
When a man is just born, he is weak and flexible. When he dies, he is hard and insensitive. When a tree is growing, it's tender and pliant. But when it's dry and hard, it dies.
Hardness and strength are death's companions.
Pliancy and weakness are expressions of the freshness of being.
Because what has hardened will never win.
Urare către ea
N-am reușit și nu reușesc să-mi dau seama de ce nu pot să scriu oamenilor clișee de onomastice și alte sărbători.
De ce cuvintele "îți doresc un an nou mai bun" sau "multă sănătate și împliniri alături de cei dragi" sau sau sau, mi se par atât de lipsite de sens și deci nu vor efectiv să-mi iasă pe gură.
De fapt mă gândesc: sunt de la sine înțeles toate astea, nu? Normal că îmi doresc să fii fericită, sănătoasă și să ai noroc. Și atunci ce rost are să ți le spun? E ca și cum aș spune: "cerul e albastru" sau "iarba e verde".
În al doilea rând eu sunt puțin împotriva, sau cel puțin nu găsesc sensul, a dori ceva în general. "Îmi doresc să fiu sănătos" sau "îți doresc să fii sănătoasă!"...și ce dacă? Degeaba îmi dorești tu sănătate dacă eu nu sunt sănătos, sau dacă eu nu am grijă de sănătatea mea. La fel cum e și chestia cu "Doamne ajută!". E bine și cu Doamne ajută, e bine și cu bătutul de cruci când treci pe lângă biserici, e bine și cu "să-ți dea Dumnezeu sănătate/noroc/etc.". Dar și mai bine e dacă ai singurel grijă de tine și de sănătatea ta. Tot mai ușor îți faci singur norocul decât să-l aștepți de la Dumnezeu.
Am cam dat-o în bară cu urarea asta.
La mulți ani!
Da, îmi doresc din tot sufletul să fii bine, pentru că deși nu te cunosc atât de bine, simt că am stabilit o legătură deosebită.
Și văd în tine un om special, cu multe de oferit și descoperit...iar distanța dintre noi și așteptarea aduc parcă un plus de romantism situației.
Îți doresc înțelepciune! Pentru că prin intermediul ei, vei avea grijă și de sănătatea și de norocul tău.
Suntem singuri pe lume. Cred asta cu toată ființa. Așa că nu aștepta niciodată nimic de la nimeni. Bazează-te mereu pe propriile forțe. Dacă îți dorești ceva, tu ești singura care îl poate obține. At the end of the day, nici soțul, nici frații, nici părinții și, mai ales, nici prietenii, nu vor putea să înțeleagă perfect durerea din sufletul tău și nici să prețuiască pe deplin fericirea din ochii tăi.
Cu mult drag,
Beyond the clouds,
Beyond the sun,
The rebel without a cause.
Oameni și cămăși
Doamne în ce oraș plictisitor și lipsit de perspective mă găsesc...
De ce oameni lipsiți de ambiții și vise mă lovesc pe stradă. Ce risipă de oxigen.
Citeam azi un articol despre cămăși. Firme de tradiție, istorie, materiale. Cămăși cu suflet cică. Și mă gândeam, în rahatul ăsta de oraș abea dacă găsești ceva de doamne ajută la un NORO Boutique...ce suflet, ce tradiție. Ce Turnbull & Asser, ce T.M. Lewin, ce Hilditch & Key...
Avem în schimb Tommy Hilfiger și Lacoste. Băga-mi-aș picioarele în opulența voastră. De fapt nu orașul e de vină. Țara în sine trăiește din opulență și prost gust.
Bine.pa.
Reverie #4
Domnul Georgescu e unu' din puținii oameni ce au avut curaju' să-și recunoască fericirea. Să o pupe pe frunte și să o țină de mână de față cu soție'sa...măcar în vis.
T'estimo Barça!
Azi Barcelona a demonstrat că munca, ambiția, determinarea și concetrarea, au fost, sunt și vor fi întotdeauna ingredientele succesului. Nu aroganța, trufia și excesul. Și asta nu doar în fotbal. Modelul Barcelona se aplică în toate domeniile vieții.
Un 5-0 fără drept de apel, în zi de sărbătoare pentru catalani. Un 5-0 care dă o palmă aroganței și lipsei de respect a madrilenilor. Un 5-0 care demonstează că succesul nu este întâmplător, ci se obține printr-un efort constant și de lungă durată. În final un 5-0 care a arătat că diferența între învingători și mediocritate, este făcută de atitudine.
Al cinci-lea clasico consecutiv câștigat de Barcelona. Ceea ce spune mult despre filosofia pe termen lung a clubului. Despre încrederea pe care catalanii o oferă jucătorilor tineri și cu adevărat talentați, despre accentul pe care îl pun pe consisteță și despre faptul că promovează valorile adevărate, nu cele de carton.
Mă înlcin. Felicitări.
Pe curând
Moartea e ridicolă. Pur şi simplu.
Nu tu luminiţă la capătul tunelului. Nu tu muzică pe fundal. Nu tu rai. Nu tu epilog. Nu tu nimic. Nu-ţi trece viaţa prin faţa ochilor şi nici nu-ţi sunt iertate păcatele. Nu te aşteaptă Nichita Stănescu la o cafea şi nici Marilyn Monroe în costum de iepuraş.
Să fim înţeleşi, PUR! şi SIMPLU!
Deci nu "Mori şi...", nu "Mori pentru că...", Mori.
...şi atât. Linişte.
Max, dearest of all my friends.
I might have laughed, if I had remembered how.
Snow fell like ash from post-apocalyptic skies...
I don't know about angels, but it's fear that gives men wings.
It was colder than the devil's heart, raining ice pitchforks as if the heavens were ready to fall.
You'd find that Lady Luck was really a hooker, and you were fresh out of cash.
He was trying to buy more sand for his hour glass. I wasn't selling any.
In the land of the blind, the one-eyed man is king.
They were all dead. The final gunshot was an exclamation mark to everything that had led to this point. I released my finger from the trigger. And then it was all over. The storm seemed to lose its frenzy. The ragged clouds gave way to the stars above. A bit closer to Heaven.
The trick in my situation is that there was no trick, no matter what the movies tell you. No rules, no secret mantra, no road map. It wasn't about how smart or how good you were. It was chaos and luck, and anyone who thought different was a fool. All you could do was to hang on madly, as long and hard as you could.
Life knows two miseries; getting what you don't want and not getting what you want.
Everything had started out as black and white. Somewhere down the road, the line went blurry, the colors started to run, got smudged and gray.
There was a blind spot in my head, a bullet-shaped hole where the answers should be. Call it denial. I wanted to dig inside my skull and scrape out the pain.
Closing your eyes forces you to look at the darkness inside.
A fun-house is a linear sequence of scares. Take it or leave it is the only choice given. Makes you think about free will. Had our choices been made for us because of who we are?
The trouble with wanting something is the fear of losing it, or never getting it. The thought makes you weak.
The past is a gaping hole. You try to run from it, but the more you run, the deeper, more terrible it grows behind you, its edges yawning at your heels. Your only chance is to turn around and face it. But it's like looking down into the grave of your love, or kissing the mouth of a gun, a bullet trembling in its dark nest, ready to blow your head off.
Throw the rules out the window, odds are you'll go that way too.
All this time we got the fable of Sleeping Beauty wrong. The prince didn't kiss her to wake her up. No one who slept for a hundred years is likely to wake up. It was the other way round. He kisses her to wake himself up from the nightmare that has brought him there.
Death is inevitable. Our fear of it makes us play safe, blocks out emotion. It's a losing game. Without passion you are already dead.
There are no choices. Nothing but a straight line. The illusion comes afterwards, when you ask "Why me?" and "What if?". When you look back and see the branches, like a pruned bonsai tree, or forked lightning. If you had done something differently, it wouldn't be you, it would be someone else looking back, asking a different set of questions.
The past is a puzzle, like a broken mirror. As you piece it together, you cut yourself, your image keeps shifting. And you change with it. It could destroy you, drive you mad. It could set you free.
The things I want by Max Payne. A smoke. A whiskey. For the sun to shine. I want to sleep, to forget. To change the past. My wife and baby girl back. Unlimited ammo and a license to kills. Right then, more than anything, I wanted her.
There are things in life you cannot choose. How you feel.
Like always, the dead had all the answers I was missing. It wasn't that they weren't eager to talk; quite the contrary, the dead had plenty to say and once they started, they would never shut up. Their words would keep you awake at night.
When you're waking up, the world is a blur. What was clear in a dream, suddenly makes no sense. No surreal rescues. No easy, magic way out. But you are awake.
With no way to deal with the past, I kept my eyes on the road, off the rear-view mirror and the road-kill behind me.
Einstein was right, time is relative to the observer. When you're looking down the barrel of a gun, time slows down. Your whole life flashes by, heartbreak and scars. Stay with it, and you can live a lifetime in that split second.
This is love. When someone drags you from the wreckage when you have given in, ready to just lie there and die. This is love. When someone, no matter what the cost, shows you there is hope, a choice, that you can put down your gun. This is love. Love hurts.
When entertainment turns into a surreal reflection of your life, you're a lucky man if you can laugh at the joke. Luck and I weren't on speaking terms, or maybe the place was just too damn lame to be funny.
Your past has a way of sneaking up on you. You'll hear broken echoes of it everywhere, like a bad replay. You'll get mad at everyone for reminding you about it, even if it's all in your head.
You come to, amidst the wreckage of your own making. Do you stay there, eyes squeezed shut, afraid to move, hoping to bleed to death? Or do you crawl out, help your loved ones, make sure the fire doesn't spread, try to fix it?
In a nightmare, every choice you make is a wrong one. I would wake up at night, afraid that day was a dream I'd forget.
The world was getting too small for comfort.
Fraternizing with the enemy. I had stepped over the edge. The cartoon moment when the gravity waits for the coyote to realize his mistake before the plunge.
She was dead. The bullet in her head had come to the end of it's slow-motion journey.
I felt the rise of that old familiar feeling. I hated it. I welcomed it.
It was almost morning, waking up from the American Dream. We are willing to suffer, to die for the things we care about. For love, for the right choices, Because of her, I had solved the case. My case. All of it. Who I am. Is it worth it? Saying that it never is would be a lie. Sometimes you get lucky. Sometimes, something good comes out of it. Something you know you wouldn't deserve in a million years. Something that gives you a reason to go on.
I had a dream of my wife. She was dead. But it was all right.
Subscribe to:
Posts (Atom)