Ciudat

Dezamăgirea este un sentiment foarte ciudat...Mai ales atunci când este provocat de către cineva care în mintea ta nu ar fi putut să te dezamăgească niciodată.

Te face să îți pui la îndoială raționamentul. Raționament bazat pe niște principii, principii formate în urma unor experiențe, lecturi, sentimente. Toate astea dobândite în timp...trăind...ființând!

Practic întreaga existență devine un mare semn de întrebare: De ce? Unde am greșit? Ce am omis?

Începi să-ți diseci faptele și gândurile în căutarea momentului în care s-a strecurat eroarea; în care ai văzut lucrurile altfel decât erau ele de fapt în realitate, dând astfel naștere unor deducții false. Și nu găsești nici un răspuns...
Pentru că în momentul ăla, gărzile ce trebuiau să se ocupe de păstrarea integrității rațiunii erau adormite; adormite de farmecele sufletului ce promitea să-ți ofere luna și stelele.
Și visezi! O visare trăită...O visare de zi cu zi. Și visezi...speri...simți...
Nu am fost nicioată conștient de momentul în care visarea începea să alunece spre coșmar, și poate din cauza asta nu am reușit până acum să evit momentul, sau măcar să mă pregătesc pentru el; dar mi-am dat seama că într-un coșmare fiecare decizie pe care o iei este una greșită.
Și totuși ești treaz.
Iar când te trezești dintr-un coșmar totul în jurul tău este neclar. Obiectele au forme și culori diferite, spațiul și timpul sunt imposibil de determinat iar mintea nu reușește să își focalizeze energia într-o singură direcție.

De fapt, cel mai rău este că atunci când te trezești, tot ce în vis părea atât de real, acum nu mai are nici un sens...