Dor de ducă...

Așa îmi vine să plec! Indiferent unde, numai să plec! De preferat cât mai departe și pentru cât mai mult timp!

E foarte ciudat cum în momentul în care se termină un capitol din viața ta, primul lucru la care te duce mintea este o călătorie. Poate este felul în care se manifestă dorința omului de schimbare...de nou. Avem nevoie de ceva extrem pentru a trece peste o dezamăgire...nu este de ajuns să faci curat în casă, să-ți schimbi background-ul sau să îți ocupi timpul cu tâmpenii pe care ți le-ai reprimat până atunci. Pentru că orice ai face, ești tot acolo! Te învârți în aceeași realitate! Faci aceleași lucruri, vezi aceleași fețe și ai aceleași responsabilități...TREBUIE să pleci!
Da, asta trebuie să fie, deaia ne cheamă drumul...

Motivație

Vine o vreme când prin cap îți trec tot felul de gânduri sau ai cine știe ce porniri sau idei pe care ai vrea (inconștient de cele mai multe ori) să le păstrezi cumva, să le pui pe o casetă și să le retrăiești la un moment dat ca pe-un film.
Să te îmbărbăteze gândurile bune când ești trist.
Să te amuze patima pe care ai pus-o în tot felul de mărunțișuri.
Să faci haz de necaz sau să te feliciți pentru o anumită decizie sau idee.

Ei uite asta vreau eu să fac acuma! Vreau să scriu! Să scriu tot ce-mi trece prin cap, tot ce mă frustrează, tot ce mă face fericit/trist, tot ce mi-aș dori, ce urăsc și ce iubesc din tot sufletul!

Într-adevăr, citeam pe un blog drăguț (http://magdasicuvintele.blogspot.com), "Gândul nerostit, gând pierdut!"...